Am fost la o plimbare cu bicicleta, dar din motive de siguranţă a trebuit să deviez traseul şi am ocolit destul de mult până acasă.
Din “ MicaDeltă “ am nimerit într-un loc drag mie, aici m-am împrietenit cu Bătrânul Olt . Un prieten tăcut care mi-a ascultat toate ofurile.
Este un loc de refugiu unde mă regăsesc.
În lunca Oltului se mai aud , încă, ţipete de copii care însoţeau bunicii şi părinţii în câmp, ajutau şi ei cu ce puteau.
Dimineaţa porneau la sapă, pe timpul ăsta, probabil a doua sapă la porumb.
Soarele încălzea blând ţăranii , după nopţi răcoroase de început de iunie, şi era nemilos pe la orele prânzului şi îi alunga spre casă.
Trenurile treceau molcom peste digul construit pentru a ţine pe loc Oltul în momentele lui de revoltă.
Caii păşteau liniştiţi fără hamuri pe ei, priponiţi de un par , câinii stăteau pe lângă bagajele cu merinde şi apă.
Se mai auzea în văzduh un ţipăt de şorecar sau uliu, berzele erau în căutare de hrană pe terenurile prospăt cosite.
Turmele de oi păşteau liniştite pe coaste. Câte o căprioară care căuta un loc sigur ţâşnea şi o lua la goană.
Liniştea era spartă de câte o întrebare ,” Cât mai e până la capăt? sau “ Mai e mult, că mie sete? „
Humbaşul era plin de oameni care munceau pământul , azi e pustiu dar a rămas acelaşi, dar e neîngrijit.

















enjoy the eDominations