Semnificatia zilei de azi

Pagini de istorie Log in Register

Martisorul |

Published in Romania - Social interactions and entertainment - 3 - 01 Mar 18 08:44

...originile sărbătorii zilei de 1 Martie și deci a mărțișorului nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se consideră că această dată a fost sărbătorită pentru prima dată în Imperiul Roman, când Anul Nou era în prima zi a lunii martie, adică în luna zeului Marte...
...acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației, iar această dualitate este remarcată însăși de culorile mărțișorului, roșul ce simboliza războiul și albul ce simboliza pacea...
...cu toate acestea simbolistica acestor culori este cu mult mai veche și aceasta o demonstrează cercetările arheologice efectuate chiar în țara noastră, la Schela Cladovei în județul Mehedinți, unde au fost scoase la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum circa 8000 ani. Aceste amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu și înșirate pe o sfoară erau purtate la gât pentru a aduce noroc și pentru a alunga duhurile rele...
...de altfel, în folclorul romanesc, există o serie întreagă de legende despre mărțișor și motivele sărbătoririi acestuia. O primă legenda spune că, atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia, a legat un fir de ață de o floare de măr găsită din întâmplare pe islaz chiar în ziua de 1 martie...
...astfel, aceasta a devenit prima persoana din istorie care a purtat un mărțișor la început de primăvară. Din acest motiv, în unele regiuni ale țării nu se lucrează în ziua de 1 Martie, pentru a nu o supăra pe Baba Dochia, care va trimite iarna și gerul înapoi...
...un alt mit spune că pe vremuri, soarele a fost răpit de un zmeu și închis într-o temniță adâncă. Un tânăr voinic a luptat pentru eliberarea soarelui timp de o iarnă întreagă, până când, rănit fiind, a reușit în sfârșit să-l învingă pe zmeu. Odată cu revenirea soarelui pe cer, natura reînviat, iar sângele eroului s-a scurs în zăpada albă. De atunci, tinerii flăcăi sunt îndemnați să împletească doua fire de lâna, unul alb și unul roșu, pe care să le dăruiască fetelor dragi. Roșul simbolizează dragostea și sacrificiul salvatorului soarelui, iar albul emană albul zăpezii, dar și culoarea ghiocelului, vestitorul primăverii...
...astfel, culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al mărțișorului, simbolul ce este oferit persoanelor dragi în prima zi de primăvară...... prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681...
...se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna luiMarte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului...
...fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor...
...la acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
https://i.pinimg.com/736x/09/8b/be/098bbe6135ee81b35e989d1db43c017a.jpg

Support

DreSanuJoerxCatalan89luci fer

Comments (3)

01 Mar 18 08:56
Mytaa

O mentiune daca imi permiti . In Bucovina barbatii sunt cei care primesc martisor pe 1 martie si nu ca in restul tari, urmand ca pe 8 martie sa intoarca gestul frumos domnisoarelor/doamnelor.

01 Mar 18 10:23
DreSanu

frumoase traditii mai aveam, pacat ca se pierd cu timpul

01 Mar 18 12:20
Catalan89

Felicitări, frați români!